Motivul: ministrul transporturilor, Miron Mitrea, a acceptat cresterea salariilor cu 12% Bacauanii care se pregateau sa plece astazi la drum cu trenul o pot face fara probleme, pentru ca greva generala a ceferistilor va ramine, cel putin pentru moment, la stadiul de intentie. Ministrul transporturilor Miron Mitreal a acceptat, la sfirsitul saptaminii trecute, cresterea salariilor de la CFR cu 12%, ceea ce i-a determinat pe sindicalistii din domeniu sa renunte la greva generala. "Domnul Mitrea a fost de acord ca salariile sa creasca cu 12%. Prevederea este valabila pentru perioada martie 2004 - martie 2005 si, cum din iulie, salariul minim pe economie va creste, procentul in cauza se va reduce in a doua jumatate a anului, dar, pentru moment, e bine. Ramine sa ne intilnim, sa vedem ce facem din vara incolo, dar, deocamdata, greva generala nu mai este de actualitate", ne-a declarat Eugen Manciu, liderul sindicatului "Feroviarul" din cadrul Federatiei "Elcatel". In plus, acesta a lasat sa se inteleaga ca ministerul a diminuat cu aproape doua treimi numarul feroviarilor care ar trebui sa plece in cazul preconizatei inchirieri sau inchideri a 3.000 de kilometri de cale ferata. In ceea ce-i priveste pe ceferistii de la "Miscare - Comercial", acestia au anuntat deja ca vor lua o decizie finala in legatura cu greva generala mirecuri sau joi, dar, foarte probabil, acceptul lui Mitrea ii va determina si pe acestia sa renunte la greva. (Eduard CUCU) Motivul: ministrul transporturilor, Miron Mitrea, a acceptat cresterea salariilor cu 12% Bacauanii care se pregateau sa plece astazi la drum cu trenul o pot face fara probleme, pentru ca greva generala a ceferistilor va ramine, cel putin pentru moment, la stadiul de intentie. Ministrul transporturilor Miron Mitreal a acceptat, la sfirsitul saptaminii trecute, cresterea salariilor de la CFR cu 12%, ceea ce i-a determinat pe sindicalis