Dan Ungureanu

Originea limbajului si primul Om

Editura Universitatii de Vest,

Timisoara,

2002, 174 p.

Ca orice text care nu esueaza in banalitate, cartea lui Dan Ungureanu Originea limbajului si primul Om invita la reflectii, comentarii si dezbateri.

In primul rind, se cere ca lucrarea sa fie integrata intr-un context. Nu e vorba de o carte de teologie (privitor, de exemplu, la statutul ontologic al unui om creat de o fiinta absoluta), nici de un text de filozofie speculativa sau de semiotica generala. Cred ca cea mai buna plasare ar fi in cadrul antropologiei generale, stiintifice. Desigur, apare in discutie si limbajul; dar, iarasi, domeniul se cere delimitat pentru ca nu intram in legatura cu lingvistica structurala, in traditia lui Saussure, sau cu hermeneutica. Lucrarea acorda un important spatiu genezei si istoriei limbilor naturale, studierii stiintifice a originii si diversificarii acestora. Si, in cele din urma – conform titlului –, insesi originii limbajului (urmarit pe baza datelor stiintifice contemporane, de ultima ora); iar o data cu aceasta, mediteaza asupra unei teme fundamentale: „primul Om“.

Punind pentru inceput intre paranteze excelentele treceri in revista si sinteze stiintifice antropologice in acest domeniu, comentate in carte, se poate incepe cu intrebarea fundamentala: cum a aparut primul Om si in ce masura limbajul specific uman a fost strict legat de aparitia lui? La inceput, raspunsul era firesc: Omul, cu limbajul sau, este o creatie a fiintelor supranaturale fundamentale, in cele din urma a Dumnezeului unic (creatia parcurgind anumite secvente temporale in raport cu instantele „naturii“ si cu fiintele intermediare de tip „ingeresc“). Pentru a simplifica istoria si etapele, mentionam doar secolul al XIX-lea, cind s-au manifestat cel putin doua doctrine majore: una, care la sf