Domnule Sorin Ilfoveanu, stiam ca sinteti un avid cititor de beletristica, ca va intereseaza viata literara romaneasca pe care o descifrati din presa culturala, dar aveti si prietenii reale cu scriitori. Vad acum linga pupitrul dumneavoastra de desen somptuosul volum Virgil Mazilescu, editat de Muzeul Literaturii.
Da, caci l-am cunoscut pe Mazilescu in timpul studentiei, la cafeneaua Albina, de linga Arhitectura. Acolo venea si Daniel Turcea. Jurnalul pe care-l citesc acum ma tulbura foarte tare pentru ca, stiindu-l pe Mazilescu cel de atunci, nu puteam banui cita suferinta continea din pricina despartirii de Rodica. Cu o luna inaintea mortii, Virgil a trecut intr-o dimineata, cu Mihai Sora, pe la atelierul meu. Mazilescu avea cu el nelipsita geanta cu doua sticle de votca ruseasca. Am stat de povesti, i-am aratat lucrari. Tocmai incheiasem seria Vinatorilor despre care el va scrie in Romania literara. I-am daruit o lucrare mare – un desen pe pinza de 1,60 m – pe care a dus-o la el, in Drumul Taberei. Boema de atunci, ca una dintre formele de salvare si de rezistenta la directivele culturii oficiale, nu mai exista. Cei de atunci ori nu mai sint printre noi, ori au trecut la o degustare mai „culturala“ a vinului, pe care eu il consider acum bautura cea mai nobila. Ma vad cu alti prieteni sciitori la cele doua localuri ale poetului Eugen Suciu, de la Uniune si de la Muzeul Literaturii.
Nu faceti propriu-zis ilustratii, atunci cum va apropiati de un text literar?
Desenul are alta gramatica decit scenariul literar. M-am apropiat de acele texte care rezonau cu temele mele: la sfirsitul studentiei, Procopiu din Cezareea, apoi Akutagawa la galeria Simeza, in 1982, Anabasisul lui Xenofon, ca drum al desertaciunii, ca sa enumar doar citeva dintre marile desene pe pinza, expuse la Muzeul National de Arta, in anul 2001. Pe urma, am avut b
