Dacă găseşti ceva înseamnă că nu ai căutat destul...” M-am împiedicat de fraza asta în timp ce traduceam un text de Aglaja Veteranyi. Evident nu o căutasem, cum nu cauţi bolovanul pe care îl găseşti abia după ce ai căzut. Iată acest paradox: răsturnarea sensului într-un enunţ simplu, procedeu cu care Aglaja jongla total destinsă în capcana unui număr periculos. De ce acolo, la Timişoara, unde opt zile în şir chipul ei ne-a luminat de pe toţi pereţii ca un soare de interior, de-ţi venea să spui într-una “Hier Himmel” (Aici cerul) – o stranie parolă dintr-un vis; cu care credea că poate deschide orice poartă - gîndurile noastre nu încetau să întrebe: de ce s-a sinucis Aglaja... de ce s-a sinucis... de ce... parcă fiecare citea fraza aceea ieşind din cadru şi revenind în cadru ca fîşia de cuvinte din josul ecranului de televizor la un talk-show: “dacă găseşti ceva înseamnă că nu ai căutat destul...”
Aglaja Veteranyi s-a sinucis la Zürich în noaptea de 3 spre 4 februarie 2002... probabil că-i fusese frig şi apa lacului i se păruse mai rece ca oricînd. Au trecut doi ani de atunci, timp destul ca să cutezi să scuturi umărul unui mort să se trezească puţin, pentru că mereu mai avem să le spunem ceva celor duşi, mereu mai avem ceva de aflat de la ei. Iată de ce, între 2 şi 8 februarie a.c., Timişoara a fost, într-un fel, oraşul Aglajei. Pe culoarul vagonului de dormit, în Gara de nord, un grup de tineri gălăgioşi: căciuliţe de lînă roşii, fulare galbene, blugi, rucsacuri. Nu sînt schiori. Sînt actorii de la Odeon. Vor prezenta două seri consecutiv pe scena Operei din Timişoara De ce fierbe copilul în mămăligă, în memoria Aglajei.
De ce s-o fi sinucis la 40 de ani, în culmea succesului, iubită de un bărbat mai tînăr? O voce: Fiindcă i se cuibărise de mică o frică în burtă, de atunci, de cînd mama ei atîrna de păr de cupola circului şi frica a cr
