Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cota gratuita de curent pentru pensionari - numai daca nu creste pretul kilowattului

Publicat in Adevarul, miercuri 10 martie 2004 ·

* Pensionarii sunt purtati pe drumuri cu dosare peste dosare si hartii de tot soiul * Numarul solicitantilor a ajuns la 60.000 Unele dintre masurile sociale adoptate de Guvern in ultimul an nu au fost agreate de reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), care a conditionat punerea acestora in practica de gasirea unor fonduri extrabugetare. Un exemplu in acest sens este mult discutata cota de energie gratuita de 100 kWh/luna acordata pe hartie inca de anul trecut pentru unii pensionari din sistemul energetic. Surse guvernamentale au declarat ca organismele internationale au acceptat aceasta masura numai in conditiile in care fondurile din care vor fi suportate aceste "daruri" - care se cifreaza anual la peste 130 miliarde lei - nu afecteaza pretul kilowattului. Prin doua hotarari de guvern adoptate in 2003, s-a stabilit ca pensionarii care provin din unitati care au apartinut fostului Minister al Energiei Electrice, RENEL, CONEL, Termoelectrica si Hidroelectrica trebuie sa primeasca lunar 100kWh, cu respectarea unor conditii legate in special de vechimea in munca. Facilitatile urmau sa fie acordate retroactiv, incepand cu data de 1 aprilie 2003. Cu toate ca pensionarii s-au inghesuit sa depuna dosarele la ghiseele Electrica inca din primele zile ale intrarii in vigoare a celor doua hotarari, cota de energie gratuita nu a fost acordata nici pana in prezent, iar sansele ca situatia sa fie reglementata intr-un timp scurt sunt foarte mici. Explicatia oferita initial de conducerea Electrica a fost aceea ca societatile implicate nu au gasit o modalitate de acordare a acestei facilitati. Ieri, insa, directorul Electrica, Lucian Boghiu, a precizat ca intarzierea, de mai bine de 10 luni, se datoreaza faptului ca solicitarile sunt tot mai multe, iar dosarele atat de stufoase incat "salariatii trebuie sa vina si sambata la lucru pentru a le pune la punct". "Pensionari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 7 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum 18 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum o ora
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 2 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 2 ore
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 7 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°