O familie ca multe altele

Romanul Moromeţii este, aparent, cronica unei familii de ţărani. Titlul însuşi, constituit din pluralul unui nume de familie (ca Les Thibault al lui Roger Martin du Gard), orientează în această direcţie aşteptările cititorului.

Şi din punct de vedere factologic romanul nu este altceva decât cronica unei familii (deşi nu coboară foarte mult în trecut, asemenea Cronicii de familie a lui Petru Dumitriu). Autorul povesteşte ce fac şi ce spun membrii unui clan ţărănesc dintr-un sat din Bărăgan, cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial, când timpul se derulează calm, iar oamenii au un sentiment de siguranţă.

Familia este formată din Ilie Moromete, un bărbat între două vârste, soţia lui, Catrina, şi şase copii: Paraschiv, Nilă şi Achim (dobândiţi de Ilie Moromete dintr-o căsătorie anterioară) şi Tita, Ilinca şi Niculae (rezultaţi din noua căsnicie). Autorul îi dă o atenţie deosebită lui Ilie Moromete, care, deşi nu are avere, se bucură de prestigiu în sat şi ştie să se facă ascultat la fierăria lui Iocan unde bărbaţii satului se adună adeseori - ca la un club - ca să discute politică.

Faptele pe care autorul le relatează atent şi serios, ca pe nişte evenimente, ţin în realitate de viaţa ţărănească de fiecare zi. Ele ar fi fost aproximativ aceleaşi dacă în raza observaţiei naratorului ar fi intrat altă curte din sat decât aceea a Moromeţilor.

Chiar din primele paragrafe ale cărţii este relatată întoarcerea familiei de la câmp, de la prăşit:

“Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. Cât ajunseseră acasă, Paraschiv, cel mai mare dintre copii, se dăduse jos din căruţă, lăsase pe alţii să deshame şi să dea jos uneltele, iar el întinsese pe prispă o haină veche şi se culcase peste ea gemând. La fel făcuse şi al doile