Acum o sută de ani am ajuns în insula rodos împreună
cu fernando pessoa
în ceaţa zorilor ne-am spălat buzele spuzite cu litere
latine
şi goi am înfruntat vîntul care păzea cetatea
n-am fost răniţi niciunul dar oboseala noastră
a născut un somnambul ce umbla noaptea pe creneluri
au fost zile care nu se mai sfîrşeau
pereţii albi ai caselor nu se mai sfîrşeau
scările urcau şi coborau printre palmieri şi agave
cerneală simpatică aerul ne măsluia plămînii
scoţîndu-ne în scuarul altui mileniu
printre băştinaşii cu frunze pe ochi privind răsăritul
fierbinte
speriindu-se de pietrele care se-mbulzeau să fie
fernando pessoa
cel ce într-o viaţă încă netrăită aprindea cu-o singură
privire
ţigara în gura duşmanului său
la miezul nopţii
la miezul creierului
călcînd pe prundişul din jurul bazinului
şi recopiind durerea care te naşte într-o limbă anume
au fost dimineţi cînd pescuiam de-alungul malului
în vîrşă peştii prinşi ne întristau
inconştienţa cu care se bălăceau în continuare
numărătoarea inversă a solzilor lucitori începuse
şi noi recitam domol versuri
ca nişte liturghii negre
fernando se oprea adesea în piaţeta cu trei hipocampi
şi-şi încorda auzul pînă surprindea tropotul trăsurilor
pe caldarîmul lisabonei
apoi ziua-ntreagă prin birturi eram veseli şi-n ceaţa
paharului cu uzo
ghiceam pe rînd părelnicia viitoare
iar somnambulul adormit de soarele
