Nu cunosc, din păcate, deocamdată, alte surse tolstoiene decât ce scrie Ion Ianoşi în prefaţa ce o semnează la traducerea Jurnalului patriarhului de la Iasnaia-Poliana. Muncă laborioasă semnată de soţia sa, Janina Ianoşi, carte apărută în 1975 la Editura Univers.

Istoricii cunosc multe alte amănunte ale trecerii lui Tolstoi în tinereţe (26 de ani) prin Muntenia şi Moldova, cinci ierni doar înainte de Unirea Principatelor, cu ocazia unor deplasări de trupe ruseşti spre Dunăre. Visul lui Petru cel Mare, încă din secolul XVIII: cucerirea mult râvnitului Bizanţ, a doua Romă a Europei, şi care cetate eternă ar fi trebuit să devină astfel Moscova Rusiei pravoslavnice...

Sosit în 12 în Bucureşti, peste două zile, în 14 martie 1854, în cursul campaniei militare din 1854, Tolstoi notează în jurnalul pe care îl ţine de la 19 ani:

“Bucureşti. Încep un caiet nou...” fără să mai adauge imediat în continuare vreo impresie relativă la oraşul valah de la nordul Dunării. În schimb, la 17 martie, după trei zile petrecute aici trăgând chefuri neîntrerupte, în scrisoarea pe care i-o trimite mătuşei salei, T. A. Ergolskaia, tânărul ofiţer Leon Nicolaevici Tolstoi notează fericit,... (perioada lui românească de fericire, după cum spune Ianoşi interpretând româneşte cuvintele lui Tolstoi):

“Sunt năucit. Un oraş mare şi frumos, obligaţia de a te prezenta multora, opera italiană şi teatrul francez...”

Năucit, cum ai vedea prima dată Parisul, deşi unul mititel.

Nici urmă de Caragiale! Din contră; deocamdată. Avem certificatul! O copie i se poate trimite cui vrea... Dar, acest oraş vesel, simpatic este şi tărâmul ispitelor... Întors cu trupele ruseşti, după ce se ridică asediul imbatabilei Silistre de vizavi de Călăraşi, apărată de otomani, pe ziua de 23 iunie a aceluiaşi an, Tolstoi, chefuind iar şi jucâ