Stimate domnule Lucian Raicu,
De o bucată amară de vreme, tot foindu-mă printre oameni, mi-am neglijat personajele dragi. În ce tractir mai zace Svidrigailov? Cui i se mai confesează, scuipîndu-şi, la modul cel mai propriu al cuvîntului, viaţa-n faţa celorlalţi, Ippolit? Dar Lebedev? Vă amintiţi de replica lui celebră, din compartimentul trenului în care se întîlnesc, pentru prima dată, Rogojin cu Mîşkin? “Şi nici să nu-mi dai! Aşa-mi trebuie; nimic să nu-mi dai! Iar eu tot am să ţopăi (s.n.). Îmi las nevasta, copii, dar înaintea ta am să ţopăi! Acordă-mi cinstea asta, rogu-te... acordă-mi-o!” Lebedev care se roagă, de ce nu stimate domn, de ce nu?, “pentru odihna sufletului contesei Barry”! Lebedev care “minte de dragul artei”! Lebedev cu formidabilul lui umor negru din povestioara-n care cineva, “ajuns la o vîrstă înaintată, declară de bunăvoie şi nesilit de nimeni că în timpul îndelungatei şi mizerabilei lui vieţi omorîse şi mîncase personal, în cel mai mare secret (s.n.) şaizeci de călugări şi cîţiva copilaşi laici, vreo şase în total, nu mai mult (s.n.), cu alte cuvinte un număr neînsemnat în comparaţie cu numărul de feţe bisericeşti devorate.” L-a citit oare Lebedev pe Swift? Se pare că da! Ca să nu mai vorbesc de eterna Nastasia Filippovna Baraşkova! Pe unde şi cu ce se mai pudrează dînsa? Cui îi mai face “scene”? Pentru că n-a murit, nu putea să moară din cauza unui banal de cuţitoi! Ea veşnic îmi va isteriza, bătîndu-mă cu chiloţii în cap (cum ardeleanca Nuţa pe electricianul Vasilescu din Dolhasca!), minţile şi trupul!
Azi, mort-răscopt, vă trimit cartea! Toată treaba asta s-a transformat într-o teroare a bunului simţ!
Ieri seară am văzut un film cu formaţia de muzică uşoară ABBA. Şi, deodată, mi-am amintit de localitatea D. Pe atunci ABBA avea primul succes cu “Waterloo”, melodie premiată de “Eu
