Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegrafice

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 martie 2004 · · ·

De trei saptamini, Iasiul nu are prefect

Judetul Iasi nu are prefect de trei saptamini, de cind fostul sef al institutiei si-a dat demisia din motive medicale. De atunci, desi a fost desemnat la nivel local un inlocuitor, in persoana profesorului universitar Spiridon Cretu, acesta nu a fost inca validat de la centru. ?Delegatia Permanenta a partidului (PSD - n.r.) a avut alte obiective prioritare si nu a apucat. Cel mai probabil se va discuta lunea viitoare?, a afirmat senatorul Ioan Solcanu, presedintele filialei locale a PSD. Legea administratiei publice locale nu prevede insa un termen-limita de numire a prefectului, in lipsa acestuia atributiile fiind preluate de subprefect. (R.C.)

Mamele dau in judecata statul

Cincisprezece mame din Bistrita-Nasaud au dat in judecata Casa Judeteana de Pensii pentru ca aceasta nu le-a platit ajutorul pentru cresterea copilului de care trebuiau sa beneficieze. Una dintre mame, Simona Lacatus (36 de ani), s-a constituit ca parte civila, solicitind restituirea a 16 milioane de lei, bani cu care a contribuit la alcatuirea fondului de asigurare pentru ajutorul de crestere a copilului si pe care nu i-a mai primit, din cauza schimbarii legislatiei in domeniu. (E.T.)

Inscrieri pentru Scoala de Vara

Fundatia ?Academia Civica? anunta selectia pentru cea de-a saptea editie a Scolii de Vara de la memorialul Sighet, organizata in colaborare cu Fundatia ?Konrad Adenauer?. Cursurile, programate pentru perioada 5-12 iulie, sint deschise elevilor intre 14 si 18 ani, iar tema concursului de admitere de anul acesta este recenzia unei carti despre represiunea comunista. Lucrarile trebuie trimise pina la data de 20 mai, pe adresa Fundatia ?Academia Civica?, Piata Amzei nr. 13, CP 22-216, Bucuresti, tel. 021.312.98.52, fax 021.312. 58.54 sau prin e-mail la acivica@fx.ro.

Functionar de la CEC Buzau, cercet

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Consider că propunerea preşedintelui interimar de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este una bună. Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat pentru o discuţie echilibrată

News.ro acum 49 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, consideră că propunerea preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este ”una bună”. ”Văd această locaţie ca un cadru neutru şi

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 7 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

MAE Atenționare de călătorie pentru Filipine - Erupția vulcanului Kanlaon

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 2 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 5 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum 3 ore
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 7 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

VIDEO Ilie Bolojan, despre canalul de comunicare al României cu SUA: „Pentru ca el să aibă rezultate, ar trebui ca nicio parte să nu îl torpileze”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că România are canale de comunicare cu Statele Unite, care „pot fi îmbunătățite”, și că dialogul cu administrația Trump „trebuie să fie o constantă

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°