Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suplinitorii calificati isi vor putea pastra posturile

Publicat in Ziua Constanta, vineri 12 martie 2004 ·

Metodologie noua pentru examenul de titularizare

Acestia vor trebui sa faca o cerere catre conducerea institutiei unde sunt incadrati * Examenul de titularizare va avea loc pe 15 iulie * Pana la 6 august, toti candidatii vor cunoaste scolile unde vor preda la inceperea anului scolar Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a organizat, in cursul saptamanii trecute, o intalnire cu inspectorii care se ocupa cu activitatea de mobilitate si cu examenul de titularizare. La intalnirea la care s-au dezbatut principalele probleme care au afectat desfasurarea examenului si a repartizarii computerizate de anul trecut au participat inspectorii constanteni de la serviciul Personal. Ca urmare a unor propuneri venite din partea inspectorilor de specialitate, MECT a decis modificarea metodologiei de organizare a concursului national de ocupare a posturilor din invatamant. Astfel, incepand cu acest an, profesorii nu vor mai avea dreptul sa renunte la posturile primite in urma repartizarii. Inspectorul de la serviciul Personal din cadrul Inspectoratului Judetean Constanta, Petrica Miu, a declarat ca pe 15 iulie va avea loc prima proba, urmand ca repartitia titularilor si a suplinitorilor sa se faca in doua sesiuni separate. Totodata, MECT a interzis participarea candidatilor la ambele sesiuni, indiferent de notele obtinute, acestia urmand sa aleaga o singura data care va fi postul pe care doreste sa-l ocupe. Pe 19 iulie, ISJ Constanta va derula si testarea suplinitorilor necalificati. Cei care nu vor participa la concursul national vor fi repartizati in cadrul unei sedinte publice. "Pana la data de 6 august, toti candidatii vor cunoaste scolile unde vor preda la inceperea anului scolar. Mai mult, noua metodologie este mult mai bine structurata decat cea de anul trecut", a explicat Petrica Miu. Noutatea acestui an o reprezinta faptul ca suplinitorii care au luat note

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 35 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°