Un iesean risca sa-si petreaca urmatorii zece ani in spatele gratiilor, dupa ce si-a omorat in bataie concubina, pe motiv ca bea prea mult. Ieri, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi l-au trims in judecata pe Nicolae Teslic, sub acuzatia de lovituri cauzatoare de moarte. In urma cu cativa ani, tanarul in varsta de 27 de ani a cunoscut-o pe Mihaela Gagea, cu care inceput o relatie de concubinaj. Daca la inceput cei doi s-au inteles de minune, in ultimii doi ani relatiile dintre Teslic si Gagea au devenit din ce in ce mai tensionate, pe motiv ca femeia daduse in patima alcoolului. "In momentul in care consuma alcool avea un comportament agresiv. Nu de putine ori, vecinii mei m-au atentionat din cauza certurilor care se iscau. Am primit de multe ori reprosuri de la locatari", a declarat Nicolae Teslic in fata anchetatorilor. Spre sfarsitul anului trecut, tanarul a decis sa rupa orice relatie cu concubina sa, insa fara prea multi sorti de izbanda. In seara zilei de 7 noiembrie 2003, Teslic a plecat in vizita la parintii sai, care locuiau in Podu Iloaiei. Chiar si aici, acestuia i s-a reprosat faptul ca inca mai traia impreuna cu concubina. Intr-un tarziu, dupa ce a consumat aproximativ un sfert de litru de tuica, Teslic a revenit in Iasi si, ca de obicei, Mihaela Gagea se afla in stare de ebrietate. Furios din cale-afara, tanarul a inceput sa se certe din nou cu femeia. Dupa ce concubina a aruncat in el cu o scrumiera, acesta a inceput sa o loveasca cu pumnii si cu picioarele peste tot corpul. Teslic nu s-a oprit decat in momentul in care victima a cazut jos, fara suflare. Ulterior, Mihaela Gagea a fost transportata la spital, unde a fost diagnosticata cu ruptura de splina, ruptura de ficat si multiple traumatisme. O saptamana mai tarziu, femeia a decedat, ca urmare a unei insuficiente cardio-respiratorii.
(M.H.)
Un iesean risca sa-si pet