Ultimii bostinari. Traiesc in zona de munte a Sibiului si toata viata . lor s-au ocupat cu comertul de ceara, pe care o preparau singuri, . in teascuri de lemn vechi de sute de ani. . Azi, meseria lor nu mai e cautata si se stinge, incet, . ingropand o lume cu miros curat, de eternitate . Ceara curata...

Ultimii bostinari

Traiesc in zona de munte a Sibiului si toata viata

lor s-au ocupat cu comertul de ceara, pe care o preparau singuri,

in teascuri de lemn vechi de sute de ani.

Azi, meseria lor nu mai e cautata si se stinge, incet,

ingropand o lume cu miros curat, de eternitate

Ceara curata de albine e, ca si aurul, inalterabila. Se obtine cu truda, prin vechi procedee transmise din tata-n fiu. Are o culoare cafenie brumata si un parfum subtil, de miere, tamaie si fan. Un miros de vesnicie, ce te duce cu gandul la suflete calauzite de lumini, la combustia iubirii si la ritualuri stravechi ce leaga cerurile de pamant. Am vazut intaia oara "sloiuri" mari de ceara intr-un sat ardelenesc de sub muntele Gorganul. Un sat de bostinari: Sebesul de Jos. Desi in aceasta comunitate straveche romaneasca nu se practica apicultura, existenta si bunastarea oamenilor a depins de faguri si, pentru a ajunge la ei, sebesenii aveau de umblat prin toata tara. Dar, pentru a supravietui, n-au precupetit nici osteneala, nici ingeniozitate.

Cand tii in palme ceara curata de albine, paleste impresia ca lumea e cotropita de grozaviile jurnalelor televizate, ca peste tot misuna doar hoti, pedofili, mame denaturate, indivizi abrutizati sau ticalositi.

Jurnalistii cauta azi in special senzationalul negru si practica mizerabilismul - se fac reportaje din inchisori, din ospicii, bordeluri clandestine, din lumea boschetarilor si drogatilor -, de parca numai asta ar fi realitatea noastra. Nu spun ca nu exista si ele, dar mai exista, si