Adevarul selectiv
In biziitul continuu despre securisti-dosare-arhive-informatori, cind se intimpla sa apara si lucruri serioase, ele trec aproape neobservate. Asa s-a petrecut cu un articol exceptional semnat de Adrian-Paul Iliescu in Observator cultural, Nr. 194 (11-17 noiembrie 2003), ramas, dupa stiinta mea, fara nici un ecou. Sa-i fi deranjat titlul – Tara in care adevarul nu conteaza – pe cei care de ani de zile se bat cu pumnul in piept ca vor adevarul? Sau poate a deranjat o anume atitudine critica a autorului, care pune degetul pe rana inca din primele rinduri, atunci cind scrie: „«Cazul Doinas» este extrem de semnificativ; nu pentru drama poetului (despre care nu stim deocamdata nimic), ci pentru constatarea unor inclinatii atitudinale profund inradacinate, a unor reactii care ne definesc; dezinteresul selectiv pentru adevar («in acest caz, adevarul nu ma intereseaza!»); suficienta aroganta («stim noi mai bine ce e cu adevarat important!»); spiritul tribal («exista oameni intangibili» – cu totul intimplator, e vorba intotdeauna de unul dintre «ai nostri»!); naravul «avocatesc» (nu conteaza faptele ca atare – ci succesul pledoariei)“.
In orice caz, nu cred ca a placut prea mult paralela pe care autorul o face intre reactii de genul celor de mai sus ale politicienilor (exemplificind cu „cazul Serban Mihailescu“) si ale celor pe care – spune Adrian-Paul Iliescu – „ne-am obisnuit sa ii consideram membrii «elitei» intelectuale“.
Iar faptul ca autorul articolului pune cuvintul „elita“ intre ghilimele desigur ca nu poate fi iertat usor de chiar elita la care face aluzie autorul si pe care, cu toate „diferentele astronomice“, o aseamana cu cea politica prin citeva lucruri comune: „dezinteresul pentru adevaruri incomode, disponibilitatea de a accepta senin, dar selectiv culpa morala, suficienta aroganta“.
Atitudinile lui Nicol
