Cam arta, cam cinema
Dintre cele trei filme de scurtmetraj proiectate pentru presa, de-a lungul iernii trecute, la mica sala de la CNC (in afara de niscaiva festivaluri, alte debusee nici nu prea au), singurul lucru pe care vreau sa-l spun despre pelicula de pe treapta ultima a acestui triptic fortuit, Zbor deasupra unui cuib de curci de Ovidiu Georgescu, e ca-mi aminteste o eliptic-malitioasa replica a Ecaterinei Oproiu, la una dintre numeroasele „mese rotunde“ pe care le tot organizam silnic la revista Cinema prin anii ’70, pentru filmul de (ca) arta, pentru inexistentele „cinematografe de arta“. Silnic, fiindca, dupa nomenclator, totdeauna participau la acele dezbateri, poate la data cu pricina majoritari, si invitati care n-aveau nici in clin, nici in mineca cu arta, dar o administrau, o „indrumau“, o „conduceau“.
Iar, la un moment dat, cu umorul ei pina la un strat anume secret, gingas si dinamitard totodata, Catrinel a observat ca nu prea ne intelegeam cu interlocutorii asupra a ceea ce voiam sa discutam. Nefiind ei in stare sa identifice cit de cit arta, necum sa se pasioneze in acest sens, invitatii de ocazie erau totusi intimidati, panicati la abordarea subiectului, gata sa se inchine, ca fiind arta, la ce se intimpla sa fie doar pretentios-plicticos, fara succes la public si destul de antipatic in forul lor ascuns. „Ar fi cam arta, cam de arta…“, le-a tradus binevoitoare confuzia amfitrioana, zimbind in aparteu.
Asa si noi, azi, in fata subprodusului care parafrazeaza titlul unui celebru roman devenit cindva film. Numai ca paradigma confuziei s-a schimbat intre timp – nu si unii interlocutori, decit prin titluri: de pilda, in loc de stabi PCR, presedinti PSD pe la CNC, pe la UCIN s.a.m.d. Paradigma confuziei nu mai e abscons-plicticoasa, din contra, totul e la vedere si cit mai deocheat, unind o vorbarie in dodii sfertodocta
