Sinteti extrem de prezent, cu fotografiile dvs., pe Internet (la LiterNet, de exemplu). Sint galeriile on-line un substitut, in absenta expozitiilor si a albumelor de fotografie?
Eu fac numai fotografie. Nu sint editor si nici galerist, si nici istoric sau critic de arta, si nici curator. Daca vrea un editor sa faca un album cu pozele mele, perfect, sa faca. Dar pina acum nu a venit nimeni cu un proiect serios; cine a venit nu a facut decit sa traga tepe. Asa ca pot sa pun fotografiile la sertar sau sa le mai arat pe niste site-uri, ceea ce si fac… Asa macar am un control asupra felului in care arata, cum sint tonurile de gri, cum sint detaliile. Sigur ca as putea sa editez singur carti postale, albume si altele asemenea, dar prefer sa ma concentrez asupra imaginii si atit.
Ce parere aveti despre cenzura?
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana? Pentru ca am avut si am de-a face cu chestii incredibile. Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva. Asta oriunde si oricind. Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de ’89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea (dar asta gasim si acum) – de ti se scirbea sa mai faci ceva (nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) –, dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza – oameni erau si ei –, am facut totusi o expozitie cu nuduri, la care trimisul de
