Cine a ramas impresionat in fata tablourilor semnate de Constantin Piliuta probabil nu va ghici niciodata ca undeva, in strafundurile artistului, se ascundea un mare regret: acela de a nu fi fost actor. De la Ana Maria Piliuta, sotia maestrului, cea care a avut amabilitatea de a ne vorbi despre omul Piliuta mai mult decat despre pictor, am aflat cum admiterea la Arte Plastice a urmat unui esec la Teatru, insa acest lucru nu l-a facut niciodata pe maestru sa se indeparteze de aceasta arta, ci dimpotriva. Marturie sunt prieteniile pe care le-a avut cu nume mari ale teatrului romanesc, precum si numeroasele scenografii pe care le-a semnat. "Nu ii placea sa stea in sala sa urmareasca un spectacol de teatru, in schimb murea sa stea pe scena, sa urmareasca jocul actorilor. Daca ar fi putut, s-ar fi transformat intr-o piesa de decor, numai sa fie acolo, langa ei. Ultimul spectacol pentru care a facut scenografia a fost in regia lui Ion Cojar si a fost cel din urma in care a jucat Rautchi. La un moment dat, insa, spectacolul nu a mai putut fi jucat, deoarece panzele desenate si colorate de el, ce alcatuiau decorul, au disparut". Probabil ca daca ar fi fost admis la teatru, numele lui Constantin Piliuta ar fi fost unul important in aceasta arta, deoarece forta lui extraordinara, condusa de un echilibru interior ce nu se lasa usor ghicit, nu l-ar fi lasat sa fie mediocru in nici un domeniu artistic de care se simtea atras. Cum, asemeni multor colegi importanti de generatie a fost nevoit sa traiasca intr-o Romanie inchisa, imbacsita de totalitarism, o curiozitate fireasca este aceea daca pictorul ar fi vrut sa locuiasca si sa creeze in alta tara. "Daca ar fi trebuit sa traiasca in alta tara, nu si-ar fi gasit cu siguranta locul. Oriunde pleca, simtea nevoia sa se intoarca acasa. Era atat de roman, incat n-ar fi putut sa se dezradacineze niciodata", ne-a destainuit Ana Maria Pi