bsolutul trebuie construit pentru conştiinţă, iată sarcina filozofiei...” scria Hegel, demonstrând totodată caracterul contradictoriu al noţiunii. Contrapunându-i termenul relativ – deşi absolutul nu poate avea în esenţa lui un opus – nu facem decât să mai construim încă un binom, dintre acelea care dau farmecul şi erudiţia eseurilor: bine-rău, obiect-subiet, materie-spirit, ideal-real.

Aceste dihotomii, implacabil metamorfozate în antinomii – conform viziunii lui Andrei Pleşu din recenta sa carte de angeologie – subzistă îndeobşte, având termenii aruncaţi de-o parte şi de alta a baricadei confruntărilor ideologice. Mai totdeauna s-a dovedit însă că nu se poate nici trăi, nici gândi, fără ambele aspecte şi că, din perspectiva dialecticii, “lupta contrariilor” este surclasată de “unitatea contrariilor”. Astfel alternativa holistică apare, din ce în ce mai mult, ca fiind mai aproape de adevăr, confirmare târzie a celebrului dincolo de bine şi de rău..

Când am auzit prima dată formula “mary stop” mi-am închipuit că este o construcţie hazlie menită să sugereze, prin cuvântul stop întreruperea sarcinii. Curând am aflat că “mary stop” era de fapt Marie Stopes, o englezoaică ce a militat întreaga viaţă pentru planificarea concepţiei. Cam aşa stau lucrurile şi cu Teoria relativităţii a lui Einstein, invocată în incitantul articol “Capcanele şi magia absolutului” apărut în numărul 50/2003 al României literare, semnat de Gina Sebastian Alcalay. În pofida numelui, această teorie nu are nici o legătură cu relativitatea cunoaşterii umane, cu imposibilitatea cunoaşterii adevărului. În plus, chiar dacă am trece peste aceste considerente, unanim acceptate astăzi şi ne-am ambiţiona să desluşim idei generale de absolut şi relativ cuprinse în respectiva teorie am fi descumpăniţi. Fiindcă e mai degrabă o teorie a absolutului.

Astfel, relativit