Cum facem sa se vanda cartea romaneasca?

Intr-o discutie recenta la patru ochi, Silviu Lupescu - inventatorul Editurii Polirom - se arata ingrijorat pentru ca literatura romana nu este vandabila in propria-i ograda. In Ungaria, cititorul maghiar cumpara, in principal, carti de-ale autorilor compatrioti. In Polonia, se vinde preponderent literatura poloneza, si-abia la urma, pe-o nimica toata de cateva procente din piata, vine cartea straina.

De ce oare, la noi, este pe dos? Oare, fiindca scriitorul roman da impresia de neseriozitate, cazand beat peste mese, ca regretatul mare poet Mihai Ursachi, ori intrand in politica, doar pentru a o face exemplar de oaie, ca acelasi si, din pacate, multi, multi alti viitori regretati?

De ce un volum de literatura contemporana romaneasca nu e-n stare sa se vanda macar intr-o mie parlita de exemplare?

Teoria mea o fi surprinzatoare, poate. Fiindca, eu cred ca nu se cumpara cartea autohtona, tocmai pentru ca-i marfa romaneasca.

De cand ne stim, ne-am obisnuit cu regula ca tot ce-i romanesc e prost si nu merita banii.

Un automobil Dacia nou-nout se defecta de trei ori, in drum de la Pitesti spre domiciliul cumparatorului.

Apa calda menajera, livrata in apartamente, e deseori rece ca gheata, avand nevoie de-un lung si costisitor preludiu pentru incalzire.

Imbracamintea romaneasca e cusuta cu ata alba, in antiteza cu moda.

"Marfa romaneasca!" - obisnuim sa comentam cu resemnare, atunci cand ne confruntam cu slaba calitate a produselor noastre.

Solutia de redresare ar fi aceeasi ca-n toate domeniile de activitate: parteneriatul cu marci straine, de renume, care garanteaza calitatea. Altfel zis, e nevoie de privatizare internationala.

De exemplu, atunci cand scriitorul roman Vasile Besleaga scrie un volum, pe coperta sa apara "Vasile Beslea