Când îi apărea, în 1904, studiul Legendele Maicii Domnului, tipărit de Academia Română, Simion Florea Marian era autorul unei opere impunătoare, constituită din 20 de cărţi, cu o tematică ce acoperă un larg spectru: poezii populare, balade, poveşti, legende, ornitologie populară, descântece, satire, o trilogie despre sărbători, o alta despre naştere-nuntă-înmormântare, un studiu despre insecte în limba, credinţele şi obiceiurile românilor. Era, din 1881, membru al Academiei Române, discursul său de recepţie, din 1882, despre cromatica populară, făcând, scria Liviu Marian, “mare senzaţie pe acea vreme prin noutatea şi importanţa subiectului”. Primirea sa în Academia Română avea loc într-un moment când nu tipărise marile sale lucrări, în primul rând amintitele trilogii, însă B. P. Hasdeu, care a răspuns la discursul de recepţie al distinsului bucovinean, şi-a argumentat elogiul şi pe bogata publicistică, pe fragmentele pe care noul venit le dăduse la iveală din viitoarele sale studii despre mitologie, ornitologie şi botanica populară. Se puneau în proaspătul academician mari speranţe, care au fost confirmate de el cu prisosinţă, speranţe-certitudini că el – scria Hasdeu – îi va face cunoscuţi, “în toate ale lor”, pe ţăranii români, “nu numai pentru că poartă în vinele lor sângele legionarilor romani şi matroanelor Romei, ci pentru că acel sânge n-a degenerat după două mii de ani, astfel că ieri acel ţăran a uimit Europa întreagă printr-o antică vitejie, luptându-se alături de Regele nostru”. Se bucurase de onoruri: în 1882, Regele Carol I îl decorează cu Medalia Bene Merenti clasa I, iar în 1904, îi decernează Ordinul Coroana României în grad de ofiţer; în 1884, primeşte Premiul “Năsturel Herescu”; s-a bucurat de preţuirea a numeroase personalităţi.

S-a stins din viaţă, în 1907, la şaizeci de ani, în urma unui obositor efort intelectual şi a consumulu