Literatura lui Panait Istrati, în care nu puţini au fost cei care au văzut reproducerea fidelă a existenţei autorului ei, seamănă, din punctul de vedere al receptării, cu un tren montagne russe. Ridicată pe culmi şi apoi prăvălită la vale, redescoperită şi recontestată, în funcţie de interesele politice ale momentului, adesea ignorată de critica literară, dar bucurîndu-se de un imens succes de public, opera scriitorului brăilean continuă să stîrnească perplexităţi şi nedumeriri. Aşa cum omul Panait Istrati a fost multă vreme una dintre figurile încărcate de mister ale perioadei interbelice. Ţine aproape de miracol succesul înregistrat în Franţa de un autor (pe care Romain Rolland îl considera „un Gorki balcanic”) în a cărui biografie figurau „paisprezece meserii lipsite de intelectualitate” (E. Lovinescu) şi al cărui nume lipseşte din marile sinteze ale literaturii române din perioada interbelică (în foare încăpătoarea sa Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, unde găseşti pe cine vrei şi pe cine nu vrei, G. Călinescu nu-l pomeneşte decît în treacăt, pe motiv că, deşi traduse în româneşte chiar de autor, prozele sale ar aparţine, de fapt, literaturii franceze, iar E. Lovinescu în Istoria literaturii române contemporane face doar cîteva referiri la opera sa, într-un text cu accente polemice la adresa lui H. Sanielevici).

Mai degrabă ignorat de critica noastră literară în timpul vieţii (un rol în acest sens îl va fi jucat, probabil, şi suspiciunea criticilor cu ştaif în faţa biografiei hollywoodiene a scriitorului, absolvent doar al claselor primare, care, de fiecare dată cînd trebuia să-şi indice meseria la completarea unor formulare, trecea „zugrav”), Panait Istrati, a devenit, ulterior, mai mult ca sigur, cel mai popular scriitor de origine română al epocii sale şi al celei imediat următoare. În Franţa şi, mai apoi, în alte ţări,