Emil Hurezeanu realizează de mai multă vreme o excelentă emisiune de televiziune, „România mea”. Bine filmată, plină de ritm şi consistentă cum puţine produse media de la noi sunt, ea poartă amprenta inconfundabilă a celui care ne-a încântat ani de zile prin emisiunile de la „Europa Liberă” sau „Deutsche Welle”: e făcută cu aplomb, cu farmec, cu inteligenţă, cu o şiretenie bonomă în plasa căreia cad, spre deliciul telespectatorilor, toţi invitaţii săi. Schimbând studioul cu strada, Emil Hurezeanu a făcut saltul de la talk-show la walk-show. Aceste exerciţii peripatetice îl reconfirmă ca pe-un fermecător partener de dialog şi un pătrunzător analist politic şi social.

Una dintre cele mai spectaculoase ediţii din ultima vreme l-a avut invitat pe H.-R. Patapievici. Nu în calitate de scriitor, ci de membru în Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Nici că se putea găsi un loc mai potrivit pentru dialogul lor decât curtea şi, apoi, unul din depozitele Arhivei Securităţii. Înainte de a mă referi la conţinutul emisiunii, o scurtă observaţie asupra ambientului. Un operator ingenios a avut inspiraţia să-i filmeze pe Hurezeanu şi Patapievici în aşa fel încât să dea sugestia nu de participare la o emisiune de televiziune, ci la o operaţie de „filaj” a Securităţii: imaginea lor a fost captată de sus, de jos, din lateral, din spate, ba chiar şi printre treptele de tablă ruginită ale instituţiei.

Odată pătrunşi în arhive, lumina tulbure, insuficientă, spaţiul strâmt dintre rafturi induceau un sentiment de claustrofobie ce se accentua pe măsură ce discuţia atingea chestiuni din ce în ce mai fierbinţi. Sigur, intrarea într-o arhivă, şi încă una militarizată, nu trebuie să arate ca holul unui teatru, iar decoraţia, podelele sau covoarele n-au de ce să rivalizeze cu suratele lor din hotelurile de lux. Şi totuşi, senzaţia de fi