- Editorial - nr. 53 / 17 Martie, 2004 Pana mai deunazi, aveam convingerea ca noua, romanilor, in afara de petreceri, doar tragediile de proportii mai reusesc sa ne trezeasca din latenta sentimentele de solidaritate, mila si dragostea fata de aproapele nostru. Din pacate, recentul dezastru de la Madrid, soldat cu atatea jertfe nevinovate, pe unii targumureseni (si nu numai pe ei) i-a lasat... indiferenti. Ziua de primavarateca duminica, 14 martie, decretata Zi de doliu national, care se cerea marcata macar de panglica neagra atasata Tricolorului, desi mai tacuta, a trecut (cu exceptia unor taximetristi) aproape neobservata. Luni, desi urma ca, la ora 14, (dupa fusul orar al unora de pe la Guvern), care, pana la urma, s-a dovedit a fi 13 - dupa toate ceasurile europene, moartea romanilor sa fie comemorata prin trei minute de reculegere, cercetand putinele drapele arborate prin oras, n-am mai zarit nici o panglica. E adevarat, n-am cutreierat toate strazile, dar, existasera, oare, cu o zi inainte, acele insemne ale drumului fara intoarcere? Si, daca da, nu mai puteau astepta inca o zi? Nici macar atat nu meritau acei romani disperati, peregrini catre "El Dorado"-ul spaniol, care isi aflasera, nedrept, moartea pe alte meleaguri? Dincolo de durerea familiilor care au pierdut fiinte dragi - in majoritate tineri si foarte tineri -, la nivel de tara, situatia ar trebui sa dea de gandit, macar in ceasul al 13-lea, celor care, in fond, poarta o parte din responsabilitatea acestor destine frante. Caci nimeni n-a plecat de-acasa de prea mult bine, ori doar de dragul aventurii. Cumplit mi se pare faptul ca, intervievati, absolut nici unul dintre cei victimizati in atentatul de la Madrid n-a dorit sa se intoarca in Romania, chiar gratuit, cu mijloacele puse la dispozitie de statul roman. Chiar si cei grav raniti, internati in spitalele madrilene, au preferat asistenta medicala