- Social - nr. 53 / 17 Martie, 2004 Victimelor atentatului din 11 martie 2004, din Spania, in memoriam) Parca-i vedem pe toti romanii rapusi de atentat cum, inainte de a pleca in cele meleaguri departate: "isi vor fi framantat povara vietii" si dorintele din ochii parintilor, fratilor, copiilor lor, a acelora pentru care traiul de zi cu zi era si este pe cale sa se eternizeze intr-un amar al nadejdilor desarte. Si asa, si-au luat lumea-n cap si dusi au fost, spre a nu se mai intoarce, unii niciodata (…). Si parca-i vedem visati de cei dragi cum i-au petrecut si cum, fara sa banuiasca macar, i-au daruit nesansei si ceasului rau, in tanguire de stea cazanda si de viata, ce-si va fi frant galopul, si de ingropare in lacrima straina. Si iata, s-a intamplat ca romanii aceia, curajosi dar nu tocmai norocosi, sa fie rabojiti in destinul unei lumi a urii, a incrancenarii si-a nebuniei ce sta sa-nceapa. Si o data cu amintirea tragismului lor, vom invata sa privim lumea si cerul si pe unii dintre fratii nostri de pe planeta, ca pe niste dusmani cu urechile mereu ciulite si cu pofta varsarii de sange nepotolita, iar viata insasi, din miracol si binecuvantare, sa para un "mister oniric". Si iata, cum, din cele departari, ne-a fost dat sa ne chemam mortii neamului. Iar numele lor sa fie insotite de of-uri infundate, de temeri si dureri care, oricum, stateau, in toata vremea, tainuite in sufletul mamelor, mai ales, si-n: "amintiri infasurate in lacrimi si doruri sangerii". Si sa ne uitam la amintirea lor ca la o jertfa curata si infailibila, tulburatoare prin dramatism, constienti ca numai asa romanii au invins vremelnicia. Si, ceea ce poate fi si mai dureros, s-a intamplat ca de unii sa nu se mai stie nimic, iar cei dragi, care-i vor fi asteptand, sa se petreaca, ei insisi, sfasiati de "lipsa raspunsului izbavitor", poate (si) dupa ani de chinuitoare intrebari. Si iata