Refrenul ministerial „Eu nu demisionez!” l-am tot auzit, în diverse variante, din 1990 încoace. Miniştrii români n-ar lăsa funcţia din braţe pentru nimic în lume. Unii par a privi demisia ca pe o boală ruşinoasă. Alţii o consideră o înfrîngere personală care nu intră în discuţie. Pe vremea regimului Constantinescu demiterea unui ministru era prilej de scandal şi de nesfîrşite ameninţări şi tîrguieli politice. Asta ca să nu mai amintesc de spectacolele penibile care au precedat plecarea premierilor Ciorbea şi Vasile. Nici Cabinetul Văcăroiu n-a fost mai breaz în privinţa despărţirilor. Totuşi, în materie de spectacol public, nimic nu se compară cu demisia Guvernului Roman, precedată de transformarea Bucureştiului într-un oraş aflat în stare de asediu. Atunci, dacă mai ţineţi minte, la Guvern a fost vraişte, la un moment dat, sub asediul minerilor, Parlamentul a fost ocupat de o parte a trupelor lui Miron Cozma, iar o altă parte, e drept că mai nehotărîtă, a asediat şi Palatul Cotroceni. De-ale tinereţii democraţiei noastre valuri...

Despre Cabinetul Năstase nu-mi imaginam să aibă probleme cu schimbarea miniştrilor. Cu toate astea, la precedenta – totuşi – remaniere, premierul a anunţat în ţară că miniştrii la care a renunţat au dorit să-şi rezolve problemele de imagine. Asta însă după ce nici unul dintre ei nu şi-a manifestat o asemenea dorinţă. Dimpotrivă, atît Hildegard Puwak de la Integrare, cît şi Mircea Beuran de la Sănătate şi-au anunţat intenţia de a lupta pînă la capăt. În străinătate, Adrian Năstase a declarat că i-a demis pe cei doi.

Şi atunci, ca şi acum, premierul a avut nevoie de cîteva întîlniri cu preşedintele Iliescu, înainte de a trece la fapte.

Dna Rodica Stănoiu s-a aflat şi în precedenta listă a restructurabililor, listă care a răsuflat în presă, la vremea respectivă. Atunci, unii dintre analişti au t