Proprietar şi director al Editurii braşovene „Aula”, scriitor important (poet şi critic) al generaţiei ’80, publicist cu atitudini inconformiste în viaţa literară, Alexandru Muşina e unul dintre editorii particulari pricepuţi, competenţi, cu devotament pentru carte şi pentru scriitorul contemporan. În 2000, a iniţiat colecţia „Canon”, a cărei coordonare a încredinţat-o, am impresia, mai mult formal, criticului Alexandru Cistelecan. E o serie de mici monografii (o sută de pagini) cu destinaţie didactică, adoptând o structură unitară: o prezentare critică a operei, o antologie însoţită de comentarii aplicate pe text, o selecţie din cele mai importante referinţe critice, un scurt profil biografic plasat la urmă şi o firească bibliografie. Rezultatul e un fel de ediţie mai specială din opera unui scriitor, prezentat accesibil prin marile lui teme şi scrierile de prim-plan studiate în şcoală sau care ar putea completa profitabil lectura şi imaginea scriitorului. E un program editorial întru totul lăudabil ca proiect, din care au apărut 30 de astfel de micro-monografii, însoţite de antologii de texte. Controversele pot începe de la pretenţia colecţiei de a configura un canon, de a propune schimbări în ierarhia valorilor actuale, poate că mai ales în sensul detronării unor şaizecişti, ambiţia dintotdeauna a celor mai mulţi dintre optzeciştii ofensivi. Nu ştiu ca Al. Muşina sau Al. Cistelecan să fi dat undeva o motivaţie a proiectului şi nici nu cred că era absolut necesar. Ne ajung cele 30 de cărţi din colecţia „Canon” pentru a înţelege intenţiile şi pentru a face observaţiile critice deductibile.

Tabloul general al scriitorilor cuprinşi în „Canonul” de la Editura „Aula” suferă, aşa cum arată el până în acest moment, în primul rând la capitolul clasicilor. Din această categorie, care trebuia să fie prioritară, au apărut micromonografii numai despre Ioan Sl