Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursuri de perfectionare pentru directorii scolilor din mediul rural

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 17 martie 2004 ·

•Scolile din mediul rural pot castiga granturi de pana la sapte mii de Euro pentru cresterea calitatii activitatii didactice

Circa 130 de directori ai unitatilor de invatamant din mediul rural iesean vor participa, la inceputul lunii mai, la cursuri de perfectionare menite, in principal, sa-i deprinda cu redactarea proiectelor pentru accesarea granturilor cu finantare externa. Din cate a precizat Mihai Dumitriu, inspector general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi (ISJ), cursurile vizeaza tocmai capacitatea de a accesa granturile prevazute in Programul pentru Relansarea Invatamantului Rural. Acest program urmareste cresterea calitatii activitatii didactice in mediul rural, printr-o serie de masuri care se vor desfasura pana in 2009, cu o sustinere financiara de 90 milioane Euro, din care doua treimi contributia Bancii Mondiale. Cursurile, la care conducerea ISJ conteaza pe participarea cat mai multor directori dintre cei care vor ocupa aceasta functie in perioada urmatoare, vor fi coordonate chiar de Tiberiu Velter, directorul Unitatii de Management al Programului pentru Invatamantul Rural, si vor fi organizate simultan in Iasi, Targu Frumos si Pascani. "Directorii vor fi instruiti asupra redactarii planului de dezvoltare institutionala pe termen mediu, adica 2 - 4 ani, plan pe baza caruia pot concura la granturi prin Programul pentru Invatamantul Rural. Programul se va generaliza la nivel national de la 1 ianuarie 2005, dar, pana atunci, va fi pilotat in 7 judete, printre care si Iasi. Pentru cele 7 judete sunt puse la bataie 50 de granturi de 4 - 7 mii Euro, iar daca directorii nostri vin cu proiecte bine puse la punct, avem sanse sa castigam cel putin 10 granturi", a afirmat Dumitriu. Acesta a mai precizat ca granturile respective sunt destinate proiectelor pentru imbunatatirea activitatii didactice, putand fi utilizate si pentru dot

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°