La fel, legile privind zonele libere, zonele defavorizate si accelerarea privatizarii Leonard Orban, negociator din partea Romaniei pentru Uniunea Europeana, a prezentat, ieri, in cadrul conferintei "Romanian Readiness for the EU", o serie de masuri cu impact deosebit asupra mediului de afaceri si asupra companiilor romanesti, ce vor fi luate in perioada imediat urmatoare. Modificarile legislative se refera, firesc, la transpunerea aquis-ului comunitar. Astfel, pana la sfarsitul acestui an, legislatia primara europeana urmeaza sa fie preluata in totalitate in cea romaneasca si va incepe, de asemenea, si implementarea acesteia. Unele acte normative ce urmeaza sa intre in perioada imediat urmatoare in atentia Executivului vor avea un impact foarte mare. Leonard Orban a aratat ca schemele de ajutor de stat incompatibile cu aquis-ul comunitar vor fi drastic modificate. El a facut referire la actele normative privind regimul zonelor libere, la cele privind regimul zonelor defavorizate sau la Legea privind accelerarea privatizarii, care, in curand, nu-si vor mai produce efectele ca pana acum. In ceea ce priveste domeniul energetic, pana la 1 iulie 2007 se va produce eliminarea totala a tuturor barierelor de pe piata, liberalizarea acesteia urmand a fi totala (in acest moment, gradul de liberalizare este de 40 la suta). De asemenea, in afara reglementarii ajutoarelor de stat, oficialul MIE a atras atentia ca nu vor mai fi admise abateri de la legislatia fiscala in domeniul TVA. El a mai cerut agentilor economici reprezentati la conferinta sa incerce ca in activitatea lor sa se raporteze permanent la masurile aquis-ului comunitar in domeniul fiscalitatii, masuri in continua schimbare, ca de exemplu cele privind regimul accizelor la combustibili, energie electrica sau gaze. Capitolul de protectie a mediului va avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra agentilor economi