Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PUR prezinta candidatii pentru posturile de consilieri locali

Publicat in Ziua Constanta, vineri 19 martie 2004 ·

Pentru ca nu impartaseste solutia ca presedintele filialei unei formatiuni sa fie si candidat la primarie, Halet recunoaste pe aceasta cale ca nu a fost si nu va fi solutia PUR la Constanta Conducerea organizatiei municipale a PUR a prezentat ieri, in cadrul unei conferinte, alti trei candidati la posturile de consilieri locali pentru municipiu. Acestia sunt Valentin Cotea, Petru Iuhasz (n.r.- proaspat reactivat in cadrul partidului) si Adrian Mihei, care, in opinia presedintelui Valentin Zeicu, poate fi si eventualul candidat umanist la fotoliul de primar.Conducerea PUR a tinut sa infirme zvonurile potrivit carora secretomania legata de candidatul la Primaria Constanta ar putea fi o tactica premeditata pentru ca in ultimul moment umanistii sa sustina candidatul unui alt partid. "Vom avea candidat la primarie in persoana unui om care va demonstra ca vrea si poate sa reprezinte cea mai buna solutie pentru formatiunea noastra", a precizat liderul judetean Valentin Zeicu. La randul sau, presedintele de la municipiu, Gheorghe Halet, a afirmat ca nu impartaseste maniera abordata de cateva partide de pe plan local, care prefera sa-si trimita presedintii de filiale sa candideze pentru Primaria municipiului. "Este o mare greseala de tehnica in pregatirea campaniei electorale sa iesi cu presedintele organizatiei drept candidat la primarie", sustine Halet. Odata emisa aceasta judecata de valoare, se poate spune ca s-au limpezit apele in ceea ce priveste candidatura liderului local la primarie. In concluzie, nu Halet va fi candidatul PUR. Dupa ce, la inceputul saptamanii, au reprosat parlamentarilor de Constanta din opozitie ca nu au depus nici un fel de amendament la noua Lege electorala, care creeaza, prin textul sau, premise pentru fraudarea alegerilor din acest an, liderii PUR au revenit, de aceasta data cerand interventia societatii civile in aceasta problema, repreze

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 40 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 35 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 17 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°