Gelu Vlasin: Care a fost reactia dvs. in momentul in care ati aflat despre atentatul din Madrid ?
Doina Fagadaru: Am fost invitata joi, 11 martie 2004, sa vorbesc la radio, in Spania, despre Zilele Interculturale ale Romaniei, si toata noaptea premergatoare am avut o stare foarte agitata, n-am putut sa dorm aproape deloc. Asa ca pe la ora 5 deja ma trezisem. Am deschis televizorul si m-am asezat in fotoliu ca sa ascult stirile. Asa am aflat eu despre atentate, incremenita in fotoliu, fara sa mai pot face vreun gest, cu ochii pironiti in ecran. Mi-am dat seama imediat ca, printre victime, sint o multime de romani, pentru ca toata lumea stie citi romani traiesc in zona. Numai in Alcala de Henares sint peste 9.700 de romani, in Coslada in jur de 7.000, in San Fernando aproape 3.000, ca sa nu mai punem la socoteala satele din ?el coredor de Henares?.? Eram, efectiv, in stare de soc. Am ramas intr-o perplexitate greu de descris in cuvinte. Spre seara am fost sunata de la Ambasada Romaniei si intrebata daca as putea sa merg prin spitale, in calitate de interpret, sa dau o mina de ajutor la identificarea ranitilor. Acolo nu putea sa intre nici un fel de jurnalist, nici o televiziune, nimic. Doar familiile victimelor, voluntarii de la SAMUR, politia, psihologii sau autoritatile. Am luat legatura cu autoritatile spaniole, explicindu-le intentia noastra, iar acestea, cu promptitudine, ne-au pus la dispozitie o sala pentru a putea aduna datele despre romanii spitalizati, morti sau disparuti. Apoi a inceput calvarul asteptarilor, al disperarii, al megafonului care anunta identificarea vreunui nou cadavru. Spaniolii au dat dovada de profesionalism si multa solidaritate. Au venit foarte multi psihologi care au incercat sa incurajeze si sa sprijine familiile victimelor. Normal ca intreaga procedura de recunoastere a cadavrelor a durat ore si ore si a pro
