Ecouri din jungla universitara
Tot romanul vrea sa fie sef. Daca nu unul mare, fie si unul cat de mic. Numai sef sa fie. In lipsa acestui tel mistuitor, romanul s-ar ingriji, probabil, sa-si faca bine treaba pentru care s-a pregatit si la care, eventual, se pricepe. S-ar multumi, spre binele tuturor, sa fie un bun meserias, profesor, medic, inginer, economist. Ei bine, nu! El vrea sa conduca, sa dirijeze, sa hotarasca pentru altii. Nu cu prea mult timp in urma, cea mai ravnita functie era aceea de director. Daca nu se putea chiar director, macar inginer sef. Daca nici aceasta nu era disponibila, macar secretar de partid, pentru care se bateau, pe fata ori pe din dos, cei mai inversunati anticomunisti de astazi. Acum, tot proprietarul de chiosc isi hraneste orgoliul de sef cu sarmanul pe care l-a tocmit sa vanda la taraba.
Privita din afara, lumea universitara pare straina de asemenea ambitii, fiind stapanita exclusiv de grijile stiintelor inalte. Pana se apropie alegerile. Atunci "olimpienii" uita pentru cateva saptamani (sau luni) care le e menirea, vrand si ei, in unanimitate, sa devina sefi: de catedra, de facultate, de universitate. Iar aceasta dorinta ca si generala transforma orice alma mater intr-un viespar, de nu cumva intr-o jungla. Posibilitatea de a deveni sefi trezeste pana si in oamenii aparent dezinteresati energii ancestrale, sub presiunea carora se modifica nu doar purtarile, dar pana si chipurile. Atunci se strica peste noapte prietenii de o viata, atunci se rup pentru totdeauna fructuoase colaborari stiintifice, atunci obrazele senine dobandesc o crispare si o inversunare nebanuite inainte; atunci se destrama bruma de civilizatie si cad in desuetudine bunele maniere, lasand sa iasa la lumina o indescriptibila mizerie umana, ale carei miasme concureaza cele mai eficiente gaze de lupta.
Academicele alegeri din acest sf
