Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii se scolesc

Publicat in Ziua Constanta, luni 22 martie 2004 ·

Cadrele medicale de pe raza judetului Constanta au posibilitatea ca, pana la sfarsitul lunii, sa-si intregeasca numarul de ore de educatie medicala continua, necesare pentru continuarea exercitarii profesiei. "Astfel, peste cateva zile se incheie un nou ciclu de educatie medicala continua si nu toti medicii au numarul de 200 de puncte de ore de educatie medicala continua, motiv pentru care, pana la sfarsitul lunii, am initiat organizarea unui curs intitulat "Managementul cabinetului medical", ne-a declarat rectorul Facultatii de Medicina Dentara si Farmacie, doctorul Corneliu Amariei. Educatia Medicala Continua (EMC) consta in participarea la cursuri universitare, la manifestari stiintifice sau in publicarea de materiale stiintifice. Creditarea medicilor dupa aceste cursuri se face direct de catre Comisia de EMC a Colegiului Medicilor din Romania, unitatea de creditare fiind ora de educatie medicala continua. Participarea la conferinte se crediteaza in functie de durata efectiva a manifestarii stiintifice si de amploarea evenimentului (international, national sau local), la care se adauga, in cazul participarii cu o conferinta, un numar egal de credite cu cel corespunzator manifestarii, iar pentru comunicari orale sau poster, se adauga, acolo unde este cazul, puncte din valoarea conferintei pentru prim autor, respectiv co-autor. In aceste situatii, creditarea se va face in functie de numarul de ore efective teoretice de educatie medicala continua. Toate cursurile trebuie sa aiba o evaluare finala scrisa, nota fiind obligatoriu inscrisa pe diploma de absolvire. Potrivit declaratiilor doctorului Amariei, la cursuri pot participa toate categoriile de medici, pentru ca toti au nevoie de cunostinte de management. Acestea sunt organizate pe trei module, urmand ca intre 27-28 martie sa se desfasoare modulul numarul trei, dupa care vor fi acordate diplomele cu 30 de ore de e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 3 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 6 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum o ora
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 9 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 7 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum 2 ore
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°