Terapia padurii (I). Cum sa ne indragostim de un copac. - Va poftim intr-o calatorie fantastica, de redescoperire a sufletului naturii. Cararea pierduta in anii copilariei duce la sanatate si fericire. Veniti cu noi! -. Cine n-a cunoscut, in anii inocenti ai copilariei, vraja padurii? Misterul ei atat...
Terapia padurii (I)
Cum sa ne indragostim de un copac
- Va poftim intr-o calatorie fantastica, de redescoperire a sufletului naturii. Cararea pierduta in anii copilariei duce la sanatate si fericire. Veniti cu noi! -
Cine n-a cunoscut, in anii inocenti ai copilariei, vraja padurii? Misterul ei atat de tulburator, care la anii maturitatii se pierde? Imperiul acela verde si urias, plin de soapte si de miresme, plin de semne si ademeniri? Sufletul viu al naturii, pe care il simteai falfaindu-ti pe la urechi?
Hartuielile marunte ale vietii ne fura inocenta. Tarziu, cand ne-apuca dorul de codrul verde, cararile s-au pierdut. Regasim peisajul, dar legatura de suflet s-a risipit in amintirile de demult.
Faptul ca ne-am desprins, candva, din natura, lasa urme adanci. Am iesit dintr-un echilibru care ne-a fost harazit inca de la facerea lumii si fara de care nu putem exista. Natura reprezinta o zona de optimism si lumina, pe care daca o ignoram, peste noi pogoara inserarea, umbrele periculoase ale depresiei. Nu e greu de verificat acest adevar. E suficient sa faci o plimbare in padure si bateriile energetice s-au reincarcat. Daca lucrul acesta este adevarat, daca suntem constienti ca natura este o oaza de regenerare fizica si de puteri sufletesti, de ce sa nu refacem cararea pierduta, sa redescoperim drumul care sa ne apropie din nou, ca in copilarie, de sufletul ei? Natura "vie" este aceea de care avem nevoie, iar nu natura "ca peisaj", decorul pe care il vezi cu mintea plecata in alta parte, cel mai adesea la grijile zilei,
