Dupa mascarada oficiala la care am asistat saptamana trecuta, odata cu aterizarea pe Otopeni a aeronavelor mortii, ar trebui ca zilnic sa-i vedem pe alesii neamului batand tara in lung si-n lat, cu aceleasi fete de inmormantare. Nu de alta, dar si ceilalti romani, care nu au avut “privilegiul” de a fi ucisi intr-un atentat terorist, sunt victime ale aceluiasi regim. Chiar daca indirecte. Sau poate tocmai de aceea, daca ne gandim ca problema cea mare o reprezinta, in orice situatie, cauzele, nu efectul. Daca au putut sa se prefaca profund marcati de tragedia romanilor morti la Madrid, vor putea aparea profund afectati si in fata batranilor care refuza stevia si urzica pentru a-si grabi sfarsitul. Si in fata bolnavilor carora lipsa banilor de medicamente le grabeste trecerea pe lumea cealalta. Si in fata milioanelor de flamanzi, de subnutriti. Si in fata oamenilor ramasi fara nici un adapost, care traiesc prin canale, printre cruci sau prin gari. Si in fata absolventilor de universitati care au in buzunar “diploma de somer”. Si in fata tinerilor debusolati care nu-si pot face un rost in viata, care nu-si pot intemeia o familie din cauza lipsei oricarei perspective. Si in fata oamenilor care vor sa lucreze, dar nu au unde. Toti acestia, ca si romanii morti sau raniti in atentatul de la Madrid, sunt victime colaterale ale politicienilor romani. Intre cele doua categorii de romani exista, totusi, o diferenta, desi si unii, si altii au trait sau traiesc aceeasi drama a saraciei. Romanii de acasa sunt tratati cu indiferenta, cu usi trantite in nas de functionarii de stat. Romanii intorsi, zilele trecute, pe catafalc au fost intampinati cu onoruri militare, iar familiile lor vor primi despagubiri substantiale de la stat, iar nota pare fortata. In primul rand, daca acesti oameni, fugiti de mizeria din Romania, nu ar fi avut “privilegiul” sa fie ucisi intr-un atentat terorist,