Mai mult de 12 mii de elevi ieseni de clasa a VIII-a si aproape 6 mii de tineri din clasele a XII-a si a XIII-a sunt asteptati sambata, de la ora 9.00, la simularea testelor nationale si, respectiv, a examenului de bacalaureat. Simularea celor doua examene a fost decisa de Ministerul Educatiei si Cercetarii atat pentru a-i familiariza pe elevi cu situatia de examen, cat si pentru a verifica capacitatea organizatorica a inspectoratelor scolare judetene si a unitatilor de invatamant. De altfel, conducerea Ministerului Educatiei a avut, de joi, pana sambata, la Olanesti, o intalnire cu conducerea inspectoratelor scolare judetene din tara, una dintre problemele abordate fiind tocmai organizarea simularii de la sfarsitul acestei saptamani. "Desi prezenta la simulare nu este propriu-zis obligatorie, este foarte util pentru elevi sa ia contact, in acest fel, cu examene atat de importante, sa se familiarizeze cu tipul de subiecte si cu atmosfera de examen", a comentat Doru Tigau, inspector general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi (ISJ). Simularea, atat la testele nationale, cat si la bacalaureat, va avea loc la o singura proba, la alegere, din cele 4 materii de la teste si, respectiv, din cele 31 de discipline de la bacalaureat. Daca elevii o cer, unitatile de invatamant pot organiza simularea examenelor si pentru alte discipline decat cele care vor fi sustinute pe 27 martie, acest lucru urmand sa fie adus la cunostinta ISJ in perioada urmatoare. Cei peste 12 mii de potentiali absolventi de clasa a VIII-a vor sustine simularea testelor nationale in 56 de centre de examen, iar tezele le vor fi corectate in 9 centre de evaluare. Pentru cei peste 6 mii de absolventi de liceu vor fi organizate 20 de centre de examen si 5 centre de evaluare.
(D.P.)
Mai mult de 12 mii de elevi ieseni de clasa a VIII-a si aproape 6 mii de tineri din clasele a XII-a