Viata filosofului si eseistului Mihai Sora face parte din categoria existentelor paradoxale: in pofida hazardului care i-a marcat momente-cheie din viata, destinul lui Mihai Sora pare unul implinit. Anii razboiului i-a petrecut la Paris, unde a cunoscut ocupatia germana si s-a inscris in partidul comunist francez. In primul episod al acestor confesiuni, un scurt periplu prin cea mai teribila aventura intelectuala romaneasca petrecuta in secolul trecut: anii '30 in Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Litere si Filosofie. (Marcela Gheorghiu)
Pe la mijlocul anilor '30, dupa ce am terminat studiile secundare, am venit la Bucuresti. Am stat patru ani, pe perioada studiilor universitare, dar am profitat din plin de orasul acesta. Pe urma, toata perioada razboiului am trait-o in Franta si am redevenit bucurestean la finele anilor '40.
Odata, in Duminica Floriilor
M-am nascut intr-o casa cu biblioteca, iar din primele clase de liceu mi-am si constituit propria biblioteca, extragand pe furis din biblioteca tatalui meu cartile care ma interesau si ducandu-le in camera mea, unde ulterior mi-am facut rafturi. Sigur ca am fost prins in cele din urma asupra faptului, dar, cum cartile nu erau instrainate din casa, ci doar deplasate in interiorul ei, nu am fost pedepsit. Din acest punct de vedere, tatal meu a fost foarte liberal. Imi asigurase, la Timisoara fiind inca, un abonament la o librarie: eu imi cumparam carti, iar el trecea la sfarsitul fiecarei luni si le achita. Exista, desigur, si o biblioteca a liceului, de la care imprumutam. In perioada aceea, ajunsesem sa citesc pana la trei carti pe zi. Depindea mult si de genul lecturii. Cand era vorba de informatie pura, nu adastam cu visarea, dar daca imi pica in mana un roman, pe acela il savuram, pierzandu-ma in poveste si, de aceea, il citeam mai in
