Talentata, impetuoasa, apriga, Dorina Crisan-Rusu e una dintre primele creatoare de muzica de scena, pe viu, cu o istorie lunga cit viata recenta a teatrului romanesc. A lucrat cu multi regizori de prestigiu, incepind (temporal) cu Victor Ioan Frunza si pina la Catalina Buzoianu (a facut cu ea in ultima vreme Trei surori la Budapesta si Lolita la Teatrul Mic din Bucuresti); o leaga o tenace colaborare si lunga prietenie cu Maia Morgenstern, a cintat in spectacolele Teatrelor Nationale si in cele de la minusculul Green Hours. Ieseanca din nastere si din vocatie (dintr-o familie care a dat multi filologi), Dorina Crisan-Rusu e o persoana de o imensa generozitate, o mare capacitate de a se darui si un inepuizabil har al povestirii...

Cum am ajuns sa fac pian

Cum e cu cel pian al dvs., de care tot vorbiti si la care tineti atit de mult?

Cel pian e de fapt o pianina, un Blütner, ceva ce nu se mai face fiindca nu mai sint mesteri. Parintii mei au facut un mare sacrificiu pentru Blütner-ul asta, care a costat enorm; l-au luat in ’59, cind salariul era de 300 de lei, cu 10.500. Si-am avut mare noroc. Domnul de la care l-au cumparat il luase pentru nepotul lui si nu se cintase la pianul ala de 20 de ani, era ca o cutie a Pandorei nedeschisa. Omul stia clar valoarea instrumentului, n-a cedat o clipa, n-a lasat un leu. Pe atunci, tata avea o pusca de vinatoare foarte valoroasa, o vioara pretioasa, un acordeon la fel – toate astea le-a scos la vinzare si tot n-a ajuns, a trebuit sa se-mprumute. A fost un efort financiar extraordinar. Dar nu asta m-a obligat sa fac pian, imi placea, iar cu jucariile nu le-am avut niciodata. Mai greu a fost cind am descoperit cititul. M-a prins o data mama, cind trebuia sa-mi fac exercitiile, si-n loc sa cint, clampaneam cu degetele de la picioare pe clape si citeam.

Cum am ajuns de fapt sa am pi