Ieri, procurorii ieseni i-au adus la Tribunalul Judetean Iasi, cu propunere de arestare preventiva, pe Constanta Rumpel, in varsta de 37 de ani, Gabriel Goescu, de 32 de ani, si pe sora acestuia, Monica Goescu, toti trei din satul Harpasesti, sub acuzatia de talharie. Constanta Rumpel este mama a cinci copii, in vreme ce Monica Goescu are un copil de numai trei luni. Conform anchetatorilor, in urma cu trei zile, Fanica Gheorghe, din comuna Voinesti, judetul Iasi, se afla in satul Harpasesti. Barbatul era comerciant ambulant si se ocupa cu vanzarea de produse textile. Anchetatorii au aratat ca, in urma cu trei zile, pe data de 21 martie 2004, barbatul a fost talharit de cei trei consateni, care au reusit sa-i sustraga suma de 5 milioane lei. De asemenea, anchetatorii au stabilit ca suspectii se aflau in stare de ebrietate. Judecatorii de la Tribunalul Iasi i-au audiat ieri pe cei trei suspecti de talharie si dosarul a ramas in pronuntare in ceea ce priveste masura arestarii preventive. Aparatorul din oficiu al celor trei, avocatul Radu Oana, a afirmat ca, in ceea ce le priveste pe cele doua femei, masura arestarii preventive ar fi una exagerata, avand in vedere faptul ca Monica Goescu si Constanta Rumpel au copii pe care trebuie sa-i ingrijeasca.
(C.N.)
Ieri, procurorii ieseni i-au adus la Tribunalul Judetean Iasi, cu propunere de arestare preventiva, pe Constanta Rumpel, in varsta de 37 de ani, Gabriel Goescu, de 32 de ani, si pe sora acestuia, Monica Goescu, toti trei din satul Harpasesti, sub acuzatia de talharie. Constanta Rumpel este mama a cinci copii, in vreme ce Monica Goescu are un copil de numai trei luni. Conform anchetatorilor, in urma cu trei zile, Fanica Gheorghe, din comuna Voinesti, judetul Iasi, se afla in satul Harpasesti. Barbatul era comerciant ambulant si se ocupa cu vanzarea de produse textile. Anchetatorii au aratat ca, in urm