Eugen Negrici remarca în primul volum din Literatura română sub comunism faptul că, şi datorită cenzurii şi a condiţiilor aproape imposibile de publicare a unei literaturi libere, neconstrânse ideologic, literatura SF a cunoscut la noi un interes foarte ridicat, interes dovedit şi de mulţimea cenaclurilor şi a revistelor de gen. În 1980, Florin Manolescu a publicat celebrul său studiu Literatura S.F. (Editura Eminescu), o carte de referinţă absolută la noi şi, practic, încă nedepăşită. În 1983, Ion Hobana publică în două volume, la aceeaşi editură, un fel de dicţionar al fenomenului comentat pe larg, după ce, la sfârşitul anilor ’60, îngrijise o antologie de studii şi articole despre SF, Viitorul? Atenţie! (Tineretului, 1968), precum şi o primă antologie din literatura de anticipaţie românească.

După 1990, Editura Nemira a fost vreme de câţiva ani în top-ul editurilor de succes tocmai datorită colecţiilor de literatură SF. Astfel, au apărut mai multe dicţionare dintre care este de reţinut dicţionarul de SF românesc coordonat de Mihai-Dan Pavelescu (Nemira, 1999), un dicţionar care cuprinde şi o anexă exhaustivă cu cărţile şi autorii români apăruţi numai după 1990. Un specialist în SF este şi Mircea Opriţă, actualul director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, care a şi scris un studiu de referinţă intitulat Anticipaţia românească, carte reeditată anul trecut, dar practic de negăsit pe piaţă. Aşa cum, un alt eseu foarte bun, semnat de Radu Pavel Gheo, Despre Science Fiction (Ed. Omnibooks, Satu-Mare), publicat în 2001 şi nepromovat, a trecut la fel de neobservat.

Am făcut această foarte succintă trecere în revistă a cărţilor mai importante despre SF publicate la noi de către autori români, pentru a se vedea totuşi amploarea constantă a unui fenomen cu oarece tradiţie şi la noi care, deşi n-a reuşit, precum la americani, să câ