•"Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 26-38) •Ziua Cucului - credinte populare de Bunavestire
Crestinii ortodocsi sarbatoresc astazi Bunavestire, una dintre cele mai luminoase evenimente ale crestinismului si una din cele patru mari sarbatori dedicate Maicii Domnului, alaturi de Nasterea Maicii Domnului, Intrarea in Biserica si Adormirea Ei. Dintre acestea, Bunavestire este sarbatoarea cea mai timpuriu atestata de documente. Astfel, conform lucrarii "Liturgica generala" a pr. prof. dr. Ene Braniste, оnca din secolul al IV-lea, la Nazaret s-a cladit o biserica pe locul unde se credea ca fusese casa оn care Maica Domnului a primit, de la arhanghelul Gavril, vestea ca va naste pe dumnezeiescul Prunc. Data acestei sarbatori a variat la inceputurile celebrarii ei. Astfel, unii crestini o sarbatoreau оn ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar оn unele Biserici apusene, precum cele din Spania, Galia si Milano, Bunavestire s-a sarbatorit la 18 decembrie, data pastrata pana azi, оn ritul galican si cel mozarabic, pentru sarbatoarea Maicii Domnului, cu titlul Genetricis Dei dies. La Roma, sarbatoarea a fost introdusa de Papa Leon al II-lea, la finele secolului al VII-lea, insa variatia datei a durat оn Apus pana оn secolul al XI-lea, cand data de 25 martie s-a generalizat оn toata lumea catolica de atunci. Оn Rasarit оnsa, data de 25 martie s-a generalizat оndata ce Nasterea Domnului a оnceput sa fie sarbatorita peste tot la 25 decembrie, adica din prima jumatate a secolului al V-lea. Pe de alta parte, sarbatoarea Bunavestirii este insotita, in traditiile romanesti, de o serie de obiceiuri din cele mai pitoresti si mai pline de semnificatii. Astfel, potrivit muzeografului Marcel Lutic, de la Muzeul de Etnografie din cadrul