De partea cui e dreptatea în problema amplasării Catedralei Mîntuirii Neamului?
De fiecare dată cînd presa dezvăluie recolta vreunui institut de sondare a opiniei publice, îmi amintesc de afişul pe care l-am văzut lipit pe holul unui spital din România, în care surorile erau atenţionate, pe bune, astfel: "Nu uitaţi să ştergeţi sonda vaginală înainte de fiecare ecografie". Preafericitului Teoctist şi subordonaţilor săi le cresc corniţele trimestrial, la vederea muşuroiului de încredere al populaţiei bipede în Biserica Ortodoxă, ce depăşeşte cu mult încrederea în Justiţie sau în institutul meteorologic. Dacă domnii ce se ocupă cu sondajul şi-ar şterge uneltele de lucru înainte de folosinţă şi şi-ar reformula o ţîră întrebarea, puind în locul încrederii în Biserică încrederea în slujitorii ei, veţi vedea că muşuroiul va fi de-a dreptul pipernicit. Nu locul Catedralei Mîntuirii Neamului înghimpă pîn' la urmă sufletele tîrgoveţilor frînari, ci ideea că înalţii prelaţi ai ortodoxismului nu mai vor să călătorească spre cele sfinte cu bisericuţa, ci cu ditamai catedrăloiul, aidoma speculanţilor de brînză care schimbă cotiga pe două roţi direct cu dinozaurul americănesc Hummer. Mircea DINESCU
De partea cui e dreptatea în problema amplasării Catedralei Mîntuirii Neamului?
De fiecare dată cînd presa dezvăluie recolta vreunui institut de sondare a opiniei publice, îmi amintesc de afişul pe care l-am văzut lipit pe holul unui spital din România, în care surorile erau atenţionate, pe bune, astfel: "Nu uitaţi să ştergeţi sonda vaginală înainte de fiecare ecografie". Preafericitului Teoctist şi subordonaţilor săi le cresc corniţele trimestrial, la vederea muşuroiului de încredere al populaţiei bipede în Biserica Ortodoxă, ce depăşeşte cu mult încrederea în Justiţie sau în institutul meteorologic. Dacă domnii ce se ocupă cu sondajul şi-ar şterge uneltele de lu