Providenţa îşi revarsă binefacerile, în sfîrşit, şi asupra celor peste 2.000 de muncitori ai Combinatul de Utilaj Greu (CUG), dintr-o margine de Iaşi. În interiorul unei clădiri cu etaj, de culoarea lămîii. Vederea atîtor hectare de schelete de metal atrage un sentiment asemănător celui pe care l-au avut hobbiţii la intrarea în Mordor. Dispăruse oraşul cultural, cu Palatul Culturii, Universitatea, Copoul verde şi toate celelalte, care, pentru noi, înseamnă Iaşiul. Aici drumul e înfundat, trotuarul se îngustează, cît să-l străbată o pereche de încălţări. Oamenii păşesc grăbiţi, în hainele lor închise la culoare, cu capetele parcă în rugăciune. Vin dinspre poarta combinatului, ieşiţi din tura de dimineaţă. Porţile greoaie, revopsite grosolan în albastru, se deschid în zdrăngănit de plumb. După ferestre încropite din bucăţi de sticlă stau paznicii. Unul, "camuflat" într-o haină de militar, butonează preocupat un telefon mobil. Îl fac atent cei trei cîini de pripas care latră dezordonat. Abia dacă privesc înspre victime. Chiar şi ca să-ţi plimbi paşii pe aleile dintre hale trebuie "aprobare de sus". "Nu se pot divulga nici un fel de informaţii", se aude, în acord cu ochii micşoraţi complice. "Sper că nu mă înregistraţi cu ceva!" Pare că la S.C. Fortus S.A. toţi banii s-au investit în repararea gardurilor. Înalte, tărcate alb şi albastru. Cele vechi sînt solide, apăsate de sîrma ghimpată. Căruţaşii de fier Tuburile uriaşe, ruginite, se înlănţuiesc printre şinele de vagonete nefolosite, scheletele metalice şi halele altădată albastre ("Modelărie", "Oţelărie electrică", "Turnătorie"). Puţine amănunte îţi arată că s-a schimbat ceva. E vorba de caschetele noi ale muncitorilor: albe, albastre sau portocalii. Şi clădirile abia ridicate au ziduri colorate într-un roz ţipător ori
galben, în contrast cu cenuşiul care părea să fi acaparat împrejurimile. O tăbliţă cu
