* Raport despre starea naţiunii (România, 2004), de Ioan Cărmăzan. Raport despre starea naţiunii a fost prezentat ca un film fără cap şi fără coadă. E o prezentare trunchiată pe care mă simt obligat să o corectez: Raport despre starea naţiunii nu are cap, nu are coadă, nu are trunchi, nu are membre. Atunci ce are? După ce am făcut o mică anchetă, pot să afirm că are o distincţie: este cel mai prost film pe care l-a văzut vreodată Sever Voinescu. În rest, nu are nici măcar decenţa de a fi cu adevărat sonat, ca Ambasadori, căutăm patrie al lui Mircea Daneliuc. Reţeta e aceeaşi: arunci într-o oală toate prostiile care-ţi vin în cap, amesteci pînă nu se mai înţelege nimic, anunţi că e vorba despre România (aha, de-aia nu se înţelege nimic - România e de vină!) şi, dacă ai noroc, eşti lăudat pentru talentul tău de a prinde idei din aerul timpului. Dar Ambasadori, căutăm patrie cel puţin părea sincer în confuzia sa - filmul unui om care îşi confundă propria stare de spirit cu starea naţiunii; în timp ce Raport despre starea naţiunii mi-a dat impresia că face pe nebunul. Dacă autorul Ioan Cărmăzan are vreo problemă reală, problema e între el şi limbajul cinematografic şi poate fi formulată cam aşa: cum poţi să compui un raport atunci cînd nu poţi să compui o propoziţie de tip "Ana are mere"? Filmul începe cu dispariţia unui nou-născut dintr-o maternitate din România comunistă. Sărim în prezent, într-un film alb-negru care pare un reportaj: e intervievat un tip supărat, care ne informează că Eminescu a fost mîncat de cîini, că Ana meşterului Manole era o curvă, că nici Mioriţa nu e mai brează - chestii de-astea. Acest material trebuie să intre într-o emisiune care se cheamă Raport despre starea naţiunii şi e un fel de "Ştirile de la ora 5 descoperă Ideile". Tînărul autor al emisiunii e abordat de un afacerist dubios, care vrea neapărat să cumpere caseta respectivă. De