Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cultură serioasă cu arome de ceai

Publicat in Dilema Veche, vineri 26 martie 2004 ·

La lansările de carte, ai toate şansele să te plictiseşti. Doi-trei indivizi ţin nişte discursuri interminabile, de cele mai multe ori fără sare şi piper, apoi ia cuvîntul autorul care mai aşază cîteva cărămizi la propriul lui templu, pentru ca la sfîrşit să se retragă pe un colţ de măsuţă să dea, ca orice vedetă care se respectă, autografe. Am asistat, de curînd, la o altfel de lansare. O altfel de lansare, care a avut loc într-o altfel de librărie: Cărtureşti (cea de lîngă cinematograful Patria). Se lansa o colecţie de cărţi în limba engleză (Routledge Classics): Foucault, Popper, Adorno, Durkheim, Edward Lear, Jung, Sartre, Simone Weil, Yeats etc. În loc să invite nişte personagii cu morgă care să ofere publicului discursuri docte, cei doi care se ocupă de marketingul şi PR-ul librăriei, Ana Szel şi Daniel Voinea, au chemat patru oameni care nu aveau nici o legătură cu domeniile cărţilor respective, i-au invitat să-şi aleagă un volum şi să vorbească despre el.

Cei patru au fost Ada Milea, Cristi Puiu, Lucian Georgescu şi Jean-Lorin Sterian. O actriţă-cîntăreaţă, un regizor, un publicitar şi un scriitor (care, mai nou, are şi o trupă ce face playback). Lucian Georgescu a vorbit despre Durkheim şi McLuhan, Cristi Puiu despre Russel, Jean-Lorin Sterian a făcut un playback despre Sartre, iar Ada Milea a cîntat un cîntec în engleză, pornind de la limerick-urile lui Edward Lear. Oamenii nu au bătut deloc cîmpii şi au fost cu atît mai convingători, cu cît au fost fireşti. Au vorbit despre relaţiile lor cu volumele pe care şi le aleseseră, adoptînd nişte discursuri personale şi sincere, de preferat oricărei analize reci făcute de un specialist. Atmosfera era relaxată, iar aerul era parfumat de extraordinarele ceaiuri servite celor prezenţi (dacă nu aţi fost încă la ceainăria librăriei, mergeţi cît mai curînd, că nu veţi regreta!). De altfel, întregul stabilim

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°