Romanul vorbeste si scrie cum il taie capul. Desi Academia a adoptat de un numar de ani o alta ortografie, sunt in uz cel putin trei: ortografia cu i, cea cu a si aceea dupa ureche, prin care se intelege ortografierea in dispretul oricarei norme. Cu toate ca regulile gramaticale sunt indestul de simple si de clare, urmarea lor a ajuns apanajul catorva excentrici, cu sanse de a fi taxati drept curate anomalii. Cine se mai incurca in subtilitatile acordului subiectului cu predicatul ori ale intrebuintarii articolului genitival? Cine mai are timp sa aseze la locul cuvenit enervanta liniuta de eliziune sau obraznicele virgule? A scrie cu dezacorduri si a rosti cuvintele in raspar cu principiile ortoepiei, considerate, acum vreo douazeci de ani, dovezi flagrante ale lipsei de instructie, au devenit aproape niste semne de noblete, fiind etalate cu mandrie de la elev la ministru. Fenomenul nu priveste insa doar folosirea limbii. Avem o problema serioasa cu normele de orice fel. Am ajuns sa sfidam din principiu regulile, indiferent de natura si rostul lor. Elementarele norme morale au cazut in desuetudine. Cat despre cele juridice, ele abia de ii mai sperie pe fraieri, adica pe aceia care nu pot inca sa le incalce nepedepsiti. Sa violam legile si sa le facem copii! - se razvratise Hugo in zorii romantismului impotriva poeticii clasice. Dar indemnul lansat de autorul lui Hernani nu insemna abolirea normelor, ci inlocuirea rigorilor artistice vechi prin altele, mai potrivite sensibilitatii veacului. In orice caz, nu preconiza dinamitarea ortografiei si punctuatiei, a morfologiei si sintaxei limbii, pe care nici un iconoclast nu si-a permis sa le ia peste picior. Cum nici un iconoclast veritabil nu si-a luat libertatea de a propovadui aruncarea la gunoi a celor zece porunci. Noi, in schimb, violam in vazul lumii tot ce pare norma, regula, principiu, de la morala la gramat