Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurt pe doi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 martie 2004 · · · · ·

Fosta secretara a premierului Nastase, Cristina Stroescu, dar si vechea garda a acestuia, Aida Bejenaru, au intrat in competitie pentru functia de director general. Pe ambele le recomanda faptul ca au fost colaboratoare directe, in legislatura ?97-2000, ale lui Nastase, pe atunci presedinte al Camerei Deputatilor.? (A.M.)

Record de prezenta: 20 de deputati din 345

Sedinta de ieri a Camerei Deputatilor a fost suspendata, la orele prinzului, inaintea epuizarii ordinii de zi, din cauza numarului scazut al parlamentarilor prezenti. Din 345 de deputati, au fost prezenti in plen, la momentul suspendarii, aproximativ 20. Dupa parcurgerea a aproximativ 30 din cele 60 de proiecte inscrise pe ordinea de zi, secretarul Camerei, Nicolae Leonachescu (PRM), a propus suspendarea sedintei ca urmare a prezentei reduse. ?Lipsesc grupuri parlamentare intregi?, a spus deputatul. La momentul suspendarii, numarul membrilor aparatului tehnic si al ziaristilor se apropia de cel al deputatilor prezenti in sala de sedinta. (C.O.)

Teodorescu, voluntar la partid

Secretarul general al PSD, Dan Matei Agathon, a recunoscut, ieri, ca Alin Teodorescu va fi ?folosit? de partid in campania electorala. Agathon a declarat ca seful Cancelariei primului-ministru nu face parte din staff-ul de campanie al PSD. ?Asta nu inseamna ca nu vom folosi cunostintele sale de exceptie ca sociolog?, a precizat liderul pesedist, adaugind ca PSD se bazeaza pe ?expertiza? fostului sef al IMAS. ?Nu, n-o sa-l platim pentru asta?, a mai spus Agathon, raspunzind unei intrebari pe aceasta tema. Ziarul nostru a informat in editia de ieri ca Alin Teodorescu urmeaza a se ocupa de campania electorala a premierului Adrian Nastase. (C.S.)

Pact PSD Bucuresti-sindicate

Liderii organizatiei PSD Bucuresti si ai Confederatiei Sindicale Nationale ?Meridian? au semnat, ieri, in prezenta presei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 7 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 10 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 3 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 5 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Câte secții de votare vor fi organizate în țară pentru alegerile prezidențiale și unde poate fi consultată lista acestora

Adevarul acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, pe teritoriul României vor fi organizate 18.979 de secții de votare.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°