Ce se află dincolo de cifre? De cele care au dat cu tifla democraţiei şi au făcut din realegerea lui Vladimir Putin ca preşedinte al Federaţiei Ruse o simplă formalitate. Una la care, în culise, Occidentul a strîmbat din nas, dar pe care diplomaţii şi politicienii săi, obligaţi mereu să rînească la grajdurile lui Augias, le-au luat de bune, în numele "real politik"-ului. Ce este Putin? Marioneta sau păpuşarul care mînuieşte jucăriile de lemn şi sfori? Produsul, întruchiparea sau salvatorul sistemului? Un "soldat" aflat în misiune? Un accident de parcurs? O simplă verigă într-un lanţ? Noul Ţar? Toate aceste întrebări nu-şi pot afla răspuns decît dacă le punem în perspectiva a ceea ce este homo post-sovieticus. Cînd a creat conceptul de homo sovieticus, A. Zinoviev era convins că operaţia creării "omului nou" a reuşit. În viziunea sa, după mai bine de jumătate de secol de gulag, hiperideologizare a vieţii de zi cu zi, urmărire şi spionare sistematică, reprimare şi manipulare, sistemul îşi realizase "unealta perfectă". Capabilă să-l servească, să-i reproducă relaţiile fundamentale de putere, modelele culturale şi de viaţă cotidiană, valorile şi ethosul. Mai degrabă un strigăt disperat decît o construcţie teoretică capabilă să susţină analiza sistematică a societăţii, conceptul de homo sovieticus dă prea puţin seama de devierile, discontinuităţile, "erorile de programare" şi mai ales de capacitatea uriaşă a oamenilor de a înfrînge sistemul, fie şi punctual, în ciuda compromisurilor pe care erau obligaţi să le facă. Încă şi mai important, el ignora trăsături semnificative ale societăţii şi, deci, ale oamenilor, create de istoria modernizării forţate a Rusiei, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi în cursul celui de al XIX-lea. De la această experienţă fundamental traumatizantă, homo sovieticus moştenise trăsături structurale, de care nu s-a lepădat. Ele au fost do