Republica Ceha a anuntat un excedent al contului curent pentru luna februarie de 133,9 mil. dolari, o valoare record pentru ultimii zece ani.
Exporturile au crescut cu 18,4% in februarie, potrivit Oficiului de Statistica a Cehiei, in timp ce importurile au avansat cu 12,8%. In urma cu un an, Republica Ceha raporta un deficit comercial de 74,3 mil. dolari.
"Deprecierea coroanei cehe, impreuna cu o cerere externa mai ridicata, au ajutat exporturile Cehiei" , potrivit analistilor din cadrul Komercni Banka. "Economiei Europei isi revine, existand bineinteles intrebari legate de taria si durata acestei redresari", au mai precizat analistii respectivi.
Analistii KB considera structura exporturilor Cehiei ca fiind "incurajatoare", bunurile cu o valoare adaugata ridicata fiind vandute in strainatate. Exportul echipamentelor de telecomunicatii a crescut cu 138,3% fata de anul precedent, in timp ce exportul diverselor masini si utilaje a urcat cu 22,1%.
Cresterea importurilor s-a datorat in primul rand importului utilajelor pentru prelucrarea metalului, mai ridicat cu 110,9%, produselor farmaceutice si echipamentului de telecomunicatii, in crestere cu 45,5%, respectiv 41,6%.
Surplusul contului curent al Cehiei a crescut in februarie cel mai mult in cadrul relatiilor comerciale cu statele europene. Excedentul balantei comerciale in relatia cu Germania a crescut cu 96,6 mil. dolari.
In schimb, deficitul comercial al Cehiei a inregistrat o crestere in comertul cu statele din afara Europei. Deficitul in comertul cu Statele Unite si China a avansat cu 48,4 mil. dolari, iar deficitul cu Japania a urcat cu 22,3 mil. dolari.
In primele doua luni ale anului, exporturile au crescut cu 8,7%, in timp ce importurile au urcat cu 5,9%.
Analistii KB au spus ca datele surprinzator de bun