Emily Post (1922), Amy Vanderbilt (1952) şi Aurelia Marinescu (2002) au scris cărţile fundamentale privind bunele maniere în cele trei spaţii sociale: cel privat, cel profesional şi cel public. Există însă "protocoale" de interacţiune în spaţiul virtual, care nu au fost încă precis formulate. Primele două autoare n-aveau cum să prevadă emergenţa noului spaţiu, cea de-a treia l-a neglijat, ignorîndu-i specificitatea. Martha Stewart, marea promotoare a stilului de viaţă postmodern, ar fi ajuns negreşit să-i acorde atenţie, dacă n-ar fi ajuns, din cupiditate, într-un spaţiu unde eticheta contează mai puţin, adică la închisoare. Încercăm să suplinim aceste lipsuri, formulînd lapidar zece indicaţii privind e-ticheta în corespondenţa electronică: * Alege-ţi o adresă respectabilă, căci ea te "localizează" în plan simbolic. A ţine de Hotmail sau Yahoo e ca şi cum ai locui într-un bloc din Berceni; * Alege-ţi un nume (username) sugestiv pentru ceilalţi, nu exclusiv pentru tine. Nu urma exemplul prietenului meu, Alexandru P., care-şi spune sandokan; * Dă atenţie metatextului, adică titlului (subject line). O scrisoare trebuie să aibă un subiect clar, nu mai multe. Titluri de evitat: Veşti proaste, SOS, Furios, Cerere, Rugăminte, Să-ţi fie ruşine! etc.; * Nu începe cu "hello" sau "bună ziua", că nu eşti la telefon; * Nu te adresa cu exces de obsecviozitate. În lumea virtuală, contează mai mult valoarea personală decît prestigiul instituţiei de care aparţii. Din acelaşi motiv, semnează simplu, fără titluri, funcţie, adresă şi număr de mobil; * Scrie astfel încît textul tău să poată fi citit de oricine. Nu uita că spaţiul virtual este unul public. Dacă scrii româneşte, foloseşte diacritice: e vulgar să scrii sh în loc de ş, tz în loc de ţ etc. * Răspunde oricărei scrisori (care nu e nici spam, nici virus) în cel mult 48 de ore de la primire. Un răspuns nu înseamnă retrimit