Amfiteatrul "A.D. Xenopol" de la Universitatea "Al.I. Cuza" a fost, simbata, timp de doua ore si jumatate, locul unei manifestari deopotriva academica si mondena. Mihai-Razvan Ungureanu, lector la Facultatea de Istorie, si-a sustinut teza de doctorat, primind la final titlul de doctor cu calificativ maxim si distinctia "Magna cum laudae". Data fiind notorietatea aspirantului - fost ministru secretar de stat in MAE, acum emisar special al coordonatorului Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est - ceremonia a reunit peste o suta de oameni. Alaturi de studenti, istorici si profesori - printre care si senatorul Ion Solcanu, cadru didactic la Istorie - s-au remarcat si citeva persoane a caror prezenta a fost oarecum surprinzatoare: Magda Tepoi, presedintele Camerei Regionale de Comert, si omul de afaceri Adrian Butuca. Au fost invitati si fosti profesori ai lui Mihai-Razvan Ungureanu, de la Colegiul "Negruzzi", precum si fosti colegi de liceu. Prof.dr. Andrei Hoisie, prof.dr. Gheorghe Irimia, presedintele Comunitatii Evreiesti, Pincu Keiserman, preotul Dumitru Merticaru au fost si ei la eveniment. Sustinerea tezei a inceput, asadar, la ora 11, 00 cu sala arhiplina, in prezenta comisiei al carei presedinte a fost decanul Facultatii de Istorie, prof.dr. Alexandru-Florin Platon. Teza de doctorat, cu titlul "Convertire si integrare in societatea romaneasca la inceputul epocii moderne", l-a avut drept conducator de doctorat pe academicianul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol". "E destul de greu a sintetiza in 15-20 de minute rezultatul unui santier care s-a intins pe parcursul unui deceniu - m-am inscris la doctorat in 1994 - si care a presupus explorari in biblioteci romanesti si straine", si-a inceput discursul Mihai-Razvan Ungureanu, care a tinut sa precizeze ca subiectul a fost cu totul nou, "neavind avantajul unui predecesor sau al unu